Primul lucru care sună provocator în titlul noii cărți a anglistului Mircea Mihăieș, Istoria lui Corto Maltese, pirat, anarhist și visător (prefață de Horia-Roman Patapievici, Polirom, Iași, 2014) este propunerea de a redacta istoria unui personaj. Nu un personaj istoric, în carne și oase, ci unul născut din imaginația debordantă și talentul de desenator al lui Hugo Pratt. Nu este vorba aici de o simplă istorie ”literară” a unui personaj de bandă desenată! Geografia pe care o subântind aventurile celebrului personaj are largi zone de interferență cu aceea pe care o frecventează Hugo Pratt în existența sa itinerantă. Între realitate și ficțiune, cum demonstrează Mircea Mihăieș, frontierele tind să se topească, autorul însuși fiind preocupat de biografia personajului său, plombând o serie de lacune, aducând precizări, studiindu-l ca pe un individ în carne și oase, cu propriile sale reflecții și motivații.
O excelentă monografie Corto Maltese, ea urmează unui alt demers de excepție aparținându-i lui Ioan Stanomir, Camera obscură. Vis, imaginație și bandă desenată, care acordă un spațiu substanțial celebrului personaj de bandă desenată. Cartea lui Mircea Mihăieș este structurată în șase capitole. Primul, ”Corto Maltese: prima întâlnire”, este în fapt o prezentare a temei și o introducere în cuprinsul cercetării, precizând felul în care excentricul personaj debutează în paginile celebrei reviste Pif, într-un mediu ideologic bine configurat, cel al stângii franceze cu care acest personaj nu împărtășește ideologic niciun fel de afinitate. Al doilea capitol, ”Linia vieții, linia morții”, este unul pe de-a-ntregul biografic, ocupându-se cu diferitele vârste și etape ale ”devenirii” lui Corto Maltese. ”Polii magnetici ai aventurii” configurează geografia itinerantă a aventurilor lui Corto Maltese, dar investighează și asupra motivațiilor personajului angajat în conflicte în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii. Aici, Mircea Mihăieș acordă un spațiu consistent din rațiuni metodologice unui dintre detractorii lui Hugo Pratt, un înverșunat împotriva personajului fictiv pe care-l etichetează drept un criminal sângeros. Acest fapt constituie o binevenită oportunitate pentru a repune în discuție raportul dintre etic și estetic, dar și natura aventurii și a angajamentului aventurierului în marile conflicte, angajament care e departe de a fi unul ideologic. ”Penelopele”, al patrulea capitol inventariază seria de femei exotice, parte femmes fatales din ”viața” lui Corto Maltese. În ”De amicitia” avem o trecere în revistă a prietenilor fabulosului personaj, prieteni care constituie o galerie inubliabilă de caractere. ”Ocultele” oferă o perspectivă asupra relațiilor personajului cu zona de umbre tainice și primejdioase a ocultului de la voodoo la diferitele ”mistere” pe care le intersectează acest homo viator, iar ultimul capitol, Referințe”, este dedicat bibliografiei.
Destinul celebrului personaj trece printr-o fază a tatonărilor pe care o investighează prompt Mircea Mihăieș, fază în care ”personajul de susținere”, trăind într-o ordine a secundarului, devine personaj principal, concentrând în jurul lui numeroase alte personaje. Prima dintr-o lungă serie de benzi desenate, Una ballata del mare salato, publicată în 1967, îl pune pe Corto pe picior de egalitate cu alte personaje, unele recurente în ”istoria” lui Corto, altele pasagere: Rasputin, Călugărul, Pandora Groovensnore, Tarao, Cain, căpitanul Slütter. Stabilirea centrului de greutate are loc în contextul colaborării de câțiva ai cu revista Pif, unde Corto își face intrarea definitorie pe scena publică internațională. Renunțarea la colaborarea cu talentatul povestitor și grafician italian are misterele ei, însă o explicație chiar și conjuncturală o găsim în diferența imensă de natură ”ideologică” între acest personaj liber de orice constrângeri și corectitudinea politică a viziunii pe care o distribuie revista Pif. Această diferență pe care o întoarce pe toate fețele Mircea Mihăieș este capitală pentru înțelegerea personajului și de aceea autorul preferă ocazional și un format polemic cu referire la studiul lui Grégoire Prat. Ultimul îl califică pe Corto Maltese drept un sangvinar scelerat, îi numără ”crimele”, le ierarhizează, sondează cruzimea acestuia după intensitate și îl declară un serial killer uitând că are de-a face cu un personaj de bandă desenată. Esențial, natura lui Corto este aceea a unei libertăți dincolo de orice constrângeri cu o vocație autentică a prieteniei, cu un cavalerism care poate părea desuet, cu un cod al onoarei care îl situează în tabere ireconciliabile ideologic și politic, cu un exercițiu al curajului și al inițiativei care-l plasează în proximități periculoase, iubitor de lux, extrem de manierat până la pedanterie.
Nicio femeie nu reușește să-l rețină, cu toate că există o curtenie de modă veche la Corto, dar și o undă de distanță precaută, aceea a unui dandy cum este calificat nu odată, de pildă în Tango, de către amicul său Fosforito: ”Oh… Nous savons tous que tu es gentilhomme de fortune, ”Fun and Dandy”, et qu’¬avec toi il faut chiaper le vocabulaire”. Gentleman of fortune este expresia eufemistică a aventurierului lipsit de scrupule pe care Mircea Mihăieș o explică în contextul aventurilor lui Corto, ca fiind însăși esența aventurii care-l însoțește cu indivizi versatili, cinici, sau chiar cruzi. Convenția care se instituie cu fiecare aventură a personajului , dacă există o convenție aici, ține de limitarea domeniului etic la un cod al onoarei aflat la purtător. Ceea ce sare în ochi pe mutiple paliere, al poveștii ca atare, a gesticulației personajului, a liniei desenului este preocuparea pentru stil. De la un capăt la altul, personajul lui Hugo Pratt îndeplinește toate rigorilor pe care le solicită atitudinea unui dandy. Cinism da, distanță față de toți și de toate, da, vulgaritate exclus. În nicio împrejurare, așa cum reclamă pentru el prientenul său Fosforito, în fragmentul de mai sus, Corto nu abdică de la comportamentul său manierat. Dandysmul își găsește o altă expresie revelatoare în acest personaj, ceea ce, desigur, constituie o altă diferență majoră de felul în care sunt concepute eprsonajele diferitelor benzi desenate din revista Pif. Ethosul maltesian e de o cu totul altă factură decît cel al ”umanismului socialist” vehicult în mediile de stânga. Pe bună dreptate, cu subtilitatea care-l caracterizează, Mircea Mihăieș sesizează că personajul aparține unei alte epoci, lui Belle Epoque, iar acest spirit al timpului este prezent în fiecare din acțiunile aventurierului. Cât de departe ne aflăm de prefacerile revoluționare care au loc în al doile adeceniu al secolului XX, cât de departe este personajul de marile confruntări ideologice, cât de străin de marile metamorfoze politice.
Nu odată Corto Maltese întâlnește fanatici în slujba unei ideologii, niciodată însă, aventurierul nu se lasă sedus de proiectul unei lumi noi. Un anumit bun-simț precizează prin Colto Maltese profesiunea sa de credință care rămâne aventura. Deși considerabil diferit, experimentat, dar nu versatil, Corto face parte parte din aceeași familie de aventurieri crepusculari precum Ostap Bender, pentru care aventura se închide în cuprinsul unei Rusii care devine tot mai mult Uniunea Sovietică. Pentru Corto Maltese nu există însă granițele unei singure țări, el este, cum ar spune Voltaire, ”un sage citoyen du vaste univers”. În excelenta prefață pe care o face cărții, Horia-Roman Patapievici încearcă să definească tiparul mental pe care-l incarnează Corto Maltese prin intermediul unor personaje afine precum detectivul Philip Marlowe al romanelor lui Raymond Chandler, dar și o serie nenumită de personaje din opera lui Ernest Hemingway. ”Amestecul de forță, reținere, rezervă, pudoare, cutezanță și tandrețe ironică e marca multor bărbați irezistibili ai secolului XX, o specie azi extinctă. Maltese, asemeni lui Marlowe, este un exemplar uman perfect păstrat dintr-o epocă azi complet dispărută. Faptul că pot fi văzuți ca niște fosile vii adaugă la farmecul lor și le sporește atracția.” Ceea ce sesizează Horia-Roman Patapievici în relație cu acest tipar vetust de masculinitate constituie, de fapt, o altă trăsătură esențială a ”istoriei” perosnajului, condiția sa crepusculară, excentrică într-o lume în schimbare, dimensiunea decadentă a personajului de unde și atenția considerabilă acordată nu doar vestimentației și manierelor, dar și unei stilizări a existenței, unui stil de viață.
Personajul lui Hugo Pratt mai relevă o caracteristică care își are un punct de plecare în afinitatea cu ezoterismul literar profesat în mediile artistice de la finele secolul XIX. În cele din urmă, avem în această bandă desenată ceva afin literaturii de mistere, cu deosebirea că ele nu sunt făcute spre a fi dezlegate. Hugo Pratt știe să le conserve matein partea de taină fără sfârșit. În capitol pe care-l dedică acestei dimensiuni a ocultului, Mircea Mihăieș relevă dimeniunea inițiatică a aventurilor lui Corto Maltese. Indiferent de aventura în care se angajează, personajul se află în căutarea unui sens superior care se întrevede unoeri în nebuloasa istoriei, aventurii ca un posibil capăt al drumului. Însă nu ne putem imagina și nici Hugo Pratt nu o va face, un sfârșit al căutării, un punct pus aventurii, o dezlegare de condiția viatică a acestui avatar al cavalerilor templieri. Fără căutare, Corto Maltese n-ar mai fi Corto Maltese. De aceea și dispariția sa e învăluită în imprecisul legendei, a unor informații de colportaj, a senzaționalului. Trecut în partea cealaltă, Corto Maltese nu încetează să producă sens, adică mister.
Notă: Acest text va apărea și în ultimul număr al revistei Ex Ponto.